CALEA, ADEVĂRUL ȘI  VIAȚA

 

O evaluare  a stării lumii de azi ne arată că ea se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu - se secularizează!  Ea caută soluție pentru o viață fericită, dar o soluție fără Dumnezeu. Această lume fără Dumnezeu (lumea secularizată) are o imaginație care depășește orice închipuire în a descoperi, în a inventa noi și noi așa-zise soluții, de fapt momeli, care să facă mai permisivă conștiința omului, să accepte cu mai multă ușurinț㠄viața nouă, modernă, contemporană", și să considere modul creștin de viețuire „anacronic", depășit, sau chiar o piedică în calea vieții adevărate.

Nici un mijloc de difuzare a ideilor, a chemărilor , a momelilor lumii secularizate nu a rămas nefolosit   : televiziunea, radioul, presa, inventarea sau importarea unor „sărbători" (ziua îndrăgostiților ) ironizarea și critica vieții religioase și a Bisericii, cărți, broșuri, invitarea la distracții, la discotecă, la concerte dec muzică oferite gratuit în locuri publice, chiar în timpul unor sărbători religioase (Crăciun, Paști, Sf.Parascheva, ș.a.), cotrabalansând importanța sărbătorii religioase în favoarea distracției. Se sugerează în mod pervers că viața și sentimentele trebuie trăite intens, timpul trebuie folosit din plin și nu  pierdut în fum de tămâie, în predici și rugăciuni fără rost.

Din nefericire multe din aceste idei „prind " la oameni și astfel lumea Îl uită pe Dumnezeu și trăiește în păcat. Dar o lume fără Dumnezeu, este o lume în care lipsesc pacea și înțelegerea, cinstea și dragostea de semeni și curăția:

*    O lume fără pace și înțelegere: să ne gândim la familiile în care certurile, bătăile și divorțurile sunt atmosfera obișnuită ( de chin și de iad) , să ne gândim la ura din societate, ura dintre oameni, între colegii de servici, ura dintre partide, ura  interetnică, ura între țări și popoare culminând cu crime și război.

**    O lume fără cinste și dragoste de semeni: domină hoția de tot felul și peste tot; se fură de la stat, de la patron , de la angajați, se fură în tramvai, pe stradă; 

             cei care sunt nevoiași, săraci, bolnavi,  în durere și în necazuri sunt neglijați și uitați.

***  O lume în care nu este curăție: chiar întemeiere-o stare de păcat: tinerii trăiesc împreună inainte de căsătorie ( și părinții permit sau chiar încurajează acest pacat) ; familia trăiește a familiei se face într în pacate grele : beții, desfrânare, avorturi, ură; nu sunt păzite și cinstite sărbătorile, nu se postește, lipsește rugăciunea; se însinuiază homosexualitatea ca și întemeierea de așa-zise „familii" (căsătorii) între homosexuali!!!

                                                                                            *///*

Toate acestea le întânim atât de  des în zilele noastre, dar ele sunt urmarea părăsirii, uitării sau refuzului lui Dumnezeu.

Lumea fără Dumnezeu, cufundată în întuneric, caută mereu noi modalități de a ieși din starea de rău pe care o trăiește, însă conducându-se după legile păcatului va continua să se afunde în prăpastia durerii și a răutăților.

                                                                                             *///*

Noi creștinii avem „Calea, Adevărul și Viața", Îl avem pe Hristos, pe El trebuie să-L urmăm. El ne-a învățat rugăciunea și postul, curăția sufleteacă, iubirea de semeni . În fața atâtor ademeniri ale timpului nostru, în fața atâtor greutăți ale vieții Îl știm alături de noi pe Hristos și auzim mereu glasul Lui: Îndrăzniți Eu am biruit lumea!

                                                                                                                             Pr. Mircea Stoleriu

 

 

Înapoi la prima pagină